Tot ce am trăit împreună
este o imperfecţiune a timpului,
o dilatare amorfă.
O înjurătură a frumosului
care a supărat zeii ce-l stăpâneau.
O dimineaţă în care nu ai timp să-ţi bei cafeaua,
dar să iubeşti ai;
un vis schimbat pe un cec în alb
de valoarea unei frunze de toamnă.
Tot ce am trăit a fost un hotel părăsit –
până să-l umplem noi -
de ceea ce-i era hărăzit.
Tot ce am trăit a fost o ţinere de mână
de la milioane de mile distanţă,
poate din universuri diferite
legate printr-o gaură neagră.
Tot ce am trăit:
o grabă a tuturor simţurilor
acestui pâmânt.
Un miros divin de nimic,
un prilej de a respira în spaţiul cosmic,
unde alţii ar muri, dacă ar încerca.
O muzică cu care m-am trezit într-o dimineaţă,
o fredonam neştiutor
şi mi s-a cântat frumos, abia mult după aceea;
iar acum, acest ta-ra-rim-tim-tam
nu-mi mai dă pace.
Nu-mi mai dă pace!
