joi, 17 decembrie 2009

Anamneză diafană

Tot ce am trăit împreună
este o imperfecţiune a timpului,
o dilatare amorfă.
O înjurătură a frumosului
care a supărat zeii ce-l stăpâneau.

O dimineaţă în care nu ai timp să-ţi bei cafeaua,
dar să iubeşti ai;
un vis schimbat pe un cec în alb
de valoarea unei frunze de toamnă.

Tot ce am trăit a fost un hotel părăsit –
până să-l umplem noi -
de ceea ce-i era hărăzit.

Tot ce am trăit a fost o ţinere de mână
de la milioane de mile distanţă,
poate din universuri diferite
legate printr-o gaură neagră.

Tot ce am trăit:
o grabă a tuturor simţurilor
acestui pâmânt.
Un miros divin de nimic,
un prilej de a respira în spaţiul cosmic,
unde alţii ar muri, dacă ar încerca.

O muzică cu care m-am trezit într-o dimineaţă,
o fredonam neştiutor
şi mi s-a cântat frumos, abia mult după aceea;
iar acum, acest ta-ra-rim-tim-tam
nu-mi mai dă pace.
Nu-mi mai dă pace!

duminică, 13 decembrie 2009

Necruţătoarea speranţă

În momente ca acestea,
în care te-aş striga,
dar ştiu că nu mă auzi,
este ca şi cum cerul
m-ar pedepsi
cu toate păsările lui gălăgioase.

Şi când ştiu cât de în zadar
este să mai tânjesc la sânul tău verde,
e ca şi cum toate apele ar seca,
iar mie mi-ar fi cumplit de sete.

Dacă mă mai gândesc
cât m-ar bucura
numai să-ţi sărut un deget al piciorului,
înnebunesc. E ca şi cum,
copil fiind, mama m-ar minţi
că mă duce la casa lui Moş Crăciun.

luni, 16 noiembrie 2009

Precum nimic

Nu este talpă atât de mare,
să calce pe amintitri ca pe frunze
şi nici atât de grea, să le strivească
ca pe merele putrede.

Nu suflă vânt atât de iute,
încât să arunce,
ca de pe puntea unui vas în furtună,
gândurile mele în altă parte,
ca să nu te mai ajungă.

Nu sunt ochi în cer
care să fulgere cum fulgeră ai tăi,
să aprindă inimi şi vise,
suflete, şi să le ardă de-a-ntregul.

Nici dimineaţa nu are
pleoape mai fragede ca ale tale,
salivă mai dulce în rouă,
fire de iarbă mai vii decât părul tău.

marți, 10 noiembrie 2009

Asta eşti tu

Imaginarul crunt...
Lupta pe pământ
pentru cele cereşti,
asta esti tu.

Talpă de icoană,
mâna de mamă
ce-mi mângâie lacrimile,
asta eşti tu.

Vis prea visat,
zeu prea-ntrupat
ce-mi umblă prin somn,
asta esti tu.

vineri, 9 octombrie 2009

Folk You 2009


Versuri: Eu şi Ana
Compoziţie muzicală şi interpretare: Ana

sâmbătă, 3 octombrie 2009

Răceală din păcat

Toamna trece rece.
În bobiţe vii, ude şi perlate,
am lăsat păcatul neascuns de frig.

Asudarea noastră e expusă vremii
şi se va preface în motiv de boală.
Vom răci, e sigur, vom avea frisoane,
ne vor curge mucii pe pământul gri.

Şi saliva sfântă ce-o plimbam prin guri
va sfârşi ca flegmă pe ziduri de bloc.
Doar delirul feberei ne va mai trimite
unul către altul, dar de neatins.

Dacă luăm pastile, boala poate trece.
Nu murim din asta, nu e atât de simplu.
Însă neglijenţa sigur va râmâne:
de-a lăsa iubirea sa ne-nbolnăvească.

vineri, 21 august 2009

Frustrare în colţ de albastru

Ne topim amândoi
în acest pătrat albastru
în care picură ca într-o închisoare,
iar concentricele
nu au de ce să se lovească,
ca să se împlinească.


Nu ştiu ce se va întâmpla
cu aceste ciocniri,
dacă împreună sau pe fiecare
în colţul lui
îl va izbi frustrarea
acestor unduiri.


Fiecare cu gândul către celălalt,
dar pentru sine,
scrijeleşte evadarea în colţ.
Ne slăbeşte refluxul şi fluxul,
cu fiecare ciocnire renaştem dorinţa.

marți, 4 august 2009

Dă-mi

Dă-mi să-ţi culeg
petala de crin lipită de talpa ta.
O voi ţine între buze
ca şi cum te-aş săruta.

Dă-mi să-ţi miros
iarba de pe nuri.
O voi lua
prin nări,
în vis.

Dă-mi să-ţi rup
rochia tăvălită.
Voi păstra o bucată
atent pitită.

Dă-mi să mă afund
în marea ta.
Voi înghiţi de pe valuri
sarea şi spuma.

marți, 21 iulie 2009

Insomnie cu dedicaţie

Aici apusul, răsăritul, tot aici,
pe balconul meu veşted, îl prind.
Oamenii, ca nişte furnici de mici,
ca nişte oameni de mari,
îşi caută de lucru pe strada mare,
în maşinile lor tăcute
sau pe trotuarul îngustat de maşini.
Par stăpânii zădărniciei lor şi a mea.

Vis-à-vis, tot în balcon,
o vecină îmi plânge,
poate o să se şi arunce.
Cine îi ştie durerea?

Pe bulevard, primăria udă asfaltul.
Udă şi gândurile mele nedormite.
Şi dacă văd o cucoană, cu tocuri înalte,
cu gambe ferme, cu rochie neagră
căzută de pe şolduri, cred că eşti tu,
mă mint că eşti tu.

Însomnia trăită aici, cu tine în creştet,
cu tine în aerul jilav, cu tine în asfalt,
pe bulevard, în balconul de vis-à-vis,
ţi-o dedic. E ca o poezie nescrisă;
poetul nu ştie de unde să o înceapă.

luni, 13 iulie 2009

Crezi tu, mamă?

Mamă, tu crezi că iubirea este făcută din aripi,
sau crezi că sufletele sunt făcute din sare?
Mamă, crezi că n-am încercat să sărut stropii de pe inimile altora,
că nu am încercat să mi-i apropii cu lacrimile mele?

Spune-mi tu, mamă, dacă lumea e făcută numai din răcnete;
învaţă-mă tu cum să mă doară mai puţin rătăcirea altora,
mai deschide-mi o dată ochii şi plângi cu mine.
Mai cântă-mi ceva, mamă...

Mamă, tu crezi că dragostea e doar răsfăţ?
Mai spune-mi cum au ars alţii suflete ca să facă lumină.
Sărută-mă pe frunte şi stai cu mine.
Trimite-mă să caut fericirea.
Mai cântă-mi ceva, mamă!

joi, 9 iulie 2009

Trezire

Atât de mult te luam cu mine,
încât te sfărâmam ca pe-o corolă
din crinii care-ţi plac.

Ochii i-am deschis cutremurat;
m-a liniştit ca pe veci
un sărut al amintelui tău veşnic.

joi, 2 iulie 2009

Fatalitate

Te priveam în udul dorinţei mele,
ţinteam fix spre caldul unei desfătări,
culegeam în ochi picurii nerăbdării tale,
adulmecam tot mucegaiul păcatului,
salivam cu gândul la fluide, sfârcuri tari...
M-am umplut şi întărit de noi şi am vrut...

M-am înecat deodată şi am început să mor.

duminică, 28 iunie 2009

Unele gânduri

Încă mă mai trezeşte,
ca trăgându-mă de ciuf,
mirosul tău harnic.
Nu mă va lăsa să dorm
niciodată.

Şi când noaptea însăşi
nu mă înghite,
sânii tăi mă împodobesc,
ca pe un pom de Crăciun.

Acelaşi miros, al pielii tale,
albe şi pufoase,
mă face să transpir..
să tremur, să visez
ca delirul unui tifos...
cu gândul la Lumea de dincolo,
mai bună şi mai a noastră.

luni, 22 iunie 2009

Aşa te-aş iubi

Te-aş iubi într-un pat,
un oarecare pat,
uitat
în întuneric, în amortire.
Acum, un oftat,
doar un oftat...

Te-as iubi în palma mea,
palma mea ca un zâmbet,
ca un răcnet,
ca o lumină.
În palmă te-aş iubi...

Între genele mele,
coapsele tale
tremură.
Înnodata de sânii tăi,
privirea mea geme,
limba mea te caută.

Te-aş iubi ca un ostaş înfrânt
care-şi asteaptă moartea
cu tine în gând,
asa te-aş iubi.

Te-aş iubi
cum o floare iubeşte nasul
celui ce o miroase;
cum o talpă de sclav
iubeşte dezlegarea
de a nu călca prin jar.

Te-aş iubi cum deja te iubesc,
dar nu poţi simţi,
cum deja te gândeşti,
dar nu poţi afla.

Cum ne iubim deja,
aşa te-aş iubi.

luni, 15 iunie 2009

Flori

Există flori pe pământul ăsta
care trăiesc ca nişte gânduri bune.
pe care nu trebuie să le uzi,
care nu mor niciodată.

Sunt flori care suferă
şi plâng sau sângerează
cu verdele lor.
Care miros într-o mie de feluri,
în acelaşi timp.

Sunt flori care zâmbesc ca nişte copile,
flori care se hrănesc cu dulcegării
cu vorbele tale de îndrăgostit.

Sunt flori care se supără
ca nişte amante şi ar vrea
să-ţi ia, într-o clipă, tot parfumul
pe care l-ai strâns în nările tale
deschise numai pentru ele.

Sunt flori care te necăjesc cu tăcerea,
cu absenţa, dar pe care le visezi
în câmpul speranţelor şi dorinţelor tale.

Sunt flori care au nume de om
şi încă ce om frumos,
care au gust a carne.


Adam şi Eva

Îţi sărutam doar mâna, când

am simţit cum din tine a căzut

o pană, un fulg, sau un plumb

făcând să-mi confirme, parcă,

menirea divină de a te cuceri.

Cum totul era prea sfânt,

nu îndrăzneam să păstrez

imaginea nudităţii tale pure

dar, undeva, într-o sferă paralelă,

ca într-un vis,

un fel de înger mă încuraja cântând:

„E mai sacră decât un evantai chinezesc

sau decât o lumânare

pe care vrăjitorii mexicani o aprind întru salvarea unui suflet.

Mângâie-i cu buzele pleoapa, sărută-i părul, fură-i ochii.”

Am tresărit şi m-am trezit

într-un loc de lângă tine,

cerşind părul tău, ochii tăi.

Îţi sărutam doar pleoapa

şi am uitat, că pielea ta,

n-o pot simţi cu buzele mele nepricepute

Mă târăsc de mult ce te ador

şi totuşi mă întreb de

te-am văzut vreodată.

joi, 11 iunie 2009

Sfârşitul lumii

Privesc lumea după acest război atomic
şi observ că am rămas numai noi.
Deflagraţia ne-a trimis la antipozi;
nu ne-ar ajunge nici restul vremii noastre
să ne împreunăm.

Astfel, nu suntem cu nimic mai vii, mai fericiţi,
cu nimic. Suntem doar mai conştienţi de moarte,
mai trişti de prezenţa celuilalt, care nu poate fi atins.
Nu ne-ar ajunge nici restul viselor noastre
să ne împreunăm.

sâmbătă, 6 iunie 2009

Dezvăluiri şocante

Un nebun ne-a publicat sângele într-un ziar.
Hematiile noastre de-o şchioapă dădeau în vileag
oxigenul pe care îl respiram împreună.

Ancheta demasca aventura, iar sângele curgea
în ochii celor care citeau. Lumea se răzvrătea:
„Nu ai voie la un sânge atât de roşu!”

„Corupţii merită cea mai aspră pedeapsă:
o săgeată cu coagulant, drept în cord.
Sau singuri se vor pedepsi, între ei, cu uitarea!”

„Autorităţile – Timpul ales de noi, oamenii,
va lua atitudine. Îi va chema în biroul său,
le va învedera sentinţa şi îi va osândi la disciplină”

Hai să fugim de ucigătoarea disciplină a Timpului!
Să ne ascundem în tavernele noastre cu igrasie maternă,
ude de sângele fierbinte şi supraoxigenat.

joi, 4 iunie 2009

Ceartă cu îngerul

Eşti o pasăre proastă,
o rază de soare ascunsă,
un pântec răstit la durere.
Nu mă corupe cu aripa-ţi frântă,
cu plăcerea sau cu lumina ta.

Plăteşte-mă cu stropul tău de carne,
aruncă-ţi cruda privire în alte zări.
Fii şi nu fii. Strânge şi-aruncă.
Scuipă şi plângi în doi timpi deodată.

Sparge perdeaua de lupi şi de săbii,
aruncă-ţi lumina să facă-ntuneric,
dă-i noaptea de lapte celui ce-i vrednic
de cugete, şoapte şi farse.

Miroase şi tu din gerul de-afară
şi râde-te toată şi plânge-te vie.
Răsai apoi de după salba ta de vise...
Tot carne vei fi şi tot din mine
vei smulge dorinţe promise.

joi, 28 mai 2009

Te văd mereu

Te văd mereu. Treci pe acolo
neîndurătoare cu privirea mea.
Pulpa-ţi bătută de os
îmi destramă irişii ochilor.

Nu ai plăti o clipă pentru
veşnicia mea. Nu te-ai lăsa
cutreierată de saliva mea,
măcar de la talpă
până sub genunchi.

Hai, lasă-ţi măcar
breteaua maieului
să-mi aprindă în ochi
umărul tău galben.

Fii puţin darnică:
nu acoperi,
cu mâna la piept,
emoţia de a-mi închipui
voluptatea ta toracică.

Ţine-ţi în continuare
soţul de mână, dar lasă,
la libera mea vedere,
eruperea sudorii pe braţe.