Frustrare în colţ de albastru

Ne topim amândoi
în acest pătrat albastru
în care picură ca într-o închisoare,
iar concentricele
nu au de ce să se lovească,
ca să se împlinească.


Nu ştiu ce se va întâmpla
cu aceste ciocniri,
dacă împreună sau pe fiecare
în colţul lui
îl va izbi frustrarea
acestor unduiri.


Fiecare cu gândul către celălalt,
dar pentru sine,
scrijeleşte evadarea în colţ.
Ne slăbeşte refluxul şi fluxul,
cu fiecare ciocnire renaştem dorinţa.

Dă-mi

Dă-mi să-ţi culeg

petala de crin lipită de talpa ta.

O voi ţine între buze

ca şi cum te-aş săruta.

Dă-mi să-ţi miros

iarba de pe nuri.

O voi lua

prin nări,

în vis.

Dă-mi să-ţi rup

rochia tăvălită.

Voi păstra o bucată

atent pitită.

Dă-mi să mă afund

în marea ta.

Voi înghiţi de pe valuri

sarea şi spuma.