luni, 13 martie 2017

oamenii, războiul, Hristos

ce rău că peste oameni a trecut războiul...
a tuflit atâtea câmpuri cu flori
sădite cu grijă în sufletele lor,
cu generații de copii zurlii plămădiți
in vreme de pace, de veselie
sub soare și sub lună.

a făcut din zâmbete grimase,
din opaițe lumânări arse,
bocete din bucuriile strigate 
de copiii ce se jucau
în cobul verii, 
iar apoi vâsleau 
în apa sângerie
a râurilor istoriei
care le aduceau părintii
înapoi acasă, plutind inerți
pe față și pe spate.

ce rău că oamenii au cunsocut războiul,
fecioarele violul, cântăreții bocetele,
poienile au cunoscut minele.
câmpurile s-au hrănit cu sânge,
iar oamenii s-au hrănit din câmpuri...

De nu sunteți cuminți,
vă bat cu apocalipsa!, Spunea...
Hristos a băut si bea
multumit din lacrimile celor 
schingiuiti de războaiele credințelor,
și o față mai voioasă
mai grasă, mai frumoasă
apare pe icoane,
în sâmbătă morților.

vineri, 3 martie 2017

dacă avem sau nu

o oarecare ieșire

din spaţiul acesta diluat

o poate sti doar

blestematul destin. noi,

prea amorțiţi cu rutina,

rupem ace de sârmă din gard

căutând, iubind, sângerând.

mi-e frică

mi-e frică de femeile frumoase.
ar putea sa ma târască acasă beat,
să mă bată cu picioarele și să mă scuipe,
să râdă de mine și să mă uite
după ușa mereu deschisă de vânt,
iar eu, nătâng, vânăt și înfometat
să strig: m-am îndrăgostit,
sunt beat, mi-e dor, te iubesc,

dă-mi drumul!

joi, 9 mai 2013

Nu şi Da

Îţi amintesc, iubita mea
că tu spuneai şi nu şi da
şi-n fiecare amănunt
mai presărai câte-un sărut
de despărţire sau de amor
dar NU şi DA erau aşa,
de mare zor
in mintea ta,

zău!

chemai taxiul,
nu venea.
venea, nu coborai
să-l iei.
sunam, nu răspundeai
sau mă sunai
şi imi spuneai
"adio, piei!"
sau "tu nu mă suni,
nu mă mai vrei..."

şiii

de la amor superlativ
pe scara noastră de valori
am coborât câteva scări,
după vreo câteva şicane
ca ale iadului cazane,
până la modul conjunctiv,
iar în concretul absolut
tradus
mesajul tău profund tăcut
suna aşa: ânţ, aha
(şi nu şi da).

vineri, 30 noiembrie 2012

amintire

mergeam cumplit de greoi
cu barba mea istovitoare
pe sânii tăi
umpluţi de sărutări,
dar nu zgâriam,
ci apăsam ca pădurea
pe cerul ce roteşte sferic
şi auzeam cum
urlai în sinea ta
de spaima unei dorinţe
aprinse.

duminică, 23 septembrie 2012

pentru sărutul tău
am mers îngropat şi orb
ca o râmă
şi am ieşit acolo
unde tocmai ai călcat
sa-ţi gadil talpa
ca tu să râzi
de slăbiciunea mea

vineri, 8 iunie 2012

Prognoză

acest sfârşit de săptămână,
vremea va fi dureroasă.
va ploua cu apostrofări de sus
şi Dumnezeu va mai rupe o coastă.

altă făptură va trebui să răzbată.
ultima a eşuat.
în acest sfârşit de săptămână
e vreme nefastă...

nu merg la mare,
nu-mi fac program.
...deşi e vorba doar de altă femeie,
acelaşi Adam.

vineri, 1 iunie 2012

Cuptor

plecă dimineaţa departe.
un strop a-ngheţat în luna april,
dar era deja septembrie afară,
când în mine curgea din Cuptor
cea mai toridă perioadă.

stăteai fragezită de whisky şi amor,
uitându-te fix la un muc de ţigară.
în mine ploua cu note de lemn
aşa cum de foc moare-o vioară;
un strop a-ngheţat în luna april,
iar azi deja e septembrie iară...
în mine curge cea mai caldă perioadă
din luna cuptor. 

luni, 9 aprilie 2012

Dacă văd aripi



eu,
dacă văd aripi că încearcă să zboare,
le ajut punându-mi spatele
la capetele lor de jos.

aşa le dau lor un rost,
iar mie un mijloc de transport
cu o destinaţie sigură,
dar foarte incomod.

foto: imageemotions.blogspot.com

sâmbătă, 8 octombrie 2011

Azi

azi am împlinit destinul
pe marginea buzelor tale,
am furat puţin din savoarea
de curmale coapte...
azi am împletit câteva cuiburi
de credinţă în părul tău
şi m-am răsfăţat cu taina dulce
a celor două boabe verzi
de rouă edenică
prin care pot lega
salvarea de mine.

azi am jurat pe malurile
coapselor tale
jurământul care îmi dă cheia
adâncurilor calde
şi moi.

azi sunt cel mai jucăus copil
şi cel mai fericit dintre mieii Domnului.

miercuri, 9 februarie 2011

Lunchtime

mă stropeşti cu miros
mă miroşi întreg
mă înghiţi
mă uzi suav
şi mă atingi
cu vârful gustului tău
mă guşti nealungată
mă iei în braţe.
mă laşi să cad,
să plutesc
mă biciuieşti
cu ascunsul
mă cauţi printre sâni
mă trimiţi pe cearşaf
mă aduci înapoi
mă mişti din încheieturi
mă înţepeneşti veşnic
mă adăpi
mă adânceşti în faldurile
nurilor tăi
mi te atingi de ureche
mi te proclami regină
îmi şopteşti matriarhal,
abisal:
it´s lunchtime, baby!

duminică, 30 ianuarie 2011

Imponderabil

Toţi trebuie să înţelegem
că suntem înconjuraţi de mizerii,
de flegme lipicioase,
de roţi neoprite din rostogolire,
într-o pantă abruptă, fără sprijin.

trebuie să înţelegem că
moartea nu este un porţelan.
că peste tot
sunt podele ude
care pot distruge vise,
dar şi amintiri;
unde se pot rătăci până şi şoarecii,
în căutarea găurii lor.

trebuie să înţelegem
că avem nevoie de călăuze
care să ne ducă departe
de gratii şi de frig,
de ispite inutile,
de ţinutul hoiturilor.

şi mai trebuie să înţelegem
toţi, fără excepţie
că în mijlocul lumii mă aflu eu,
care zgârâii pereţii albi şi netezi
în căutarea EI,
a fiarei care m-a lasat imponderabil
în abisul acesta lăptos.

marți, 14 decembrie 2010

Te-am rugat

te-am rugat,
cu genunchi la pământ
şi cu pământ până la piept şi bărbie,
satana mea fericită,
ca´ntr-o căinţă de sfârşit de lume...
te-am rugat
să nu te mişti din icoană
să-mi sperii fluturii din stomac;
să nu alungi vreun mister,
să nu zădărăşti
al noastrei nebunii nerost
cu miros de uitare.

vineri, 26 noiembrie 2010

Dimineaţă

Să îţi sărut picioarele calde,
să mă alint cu părul tău,
să mă scald în udul tău,
să-ţi desenez dorinţa pe piept,
să-ţi muşc vârfurile şi adâncurile,
să-ţi miros pielea;
să topim zăpezi între buze
şi vremuri între trupuri,
să dăm hainelor vacanţă
şi grabei chimicalele noastre,
de tânără, să moară fată bătrână ;
iar uitarea să o facem odaie
unde să aruncăm zădărnicia zilei.

Să-ţi deschizi ochii larg,
înghiţind penumbra zorilor
şi să îmi spui că mă doreşti,
atingându-mă cu degetele tale
care toată noaptea au cântat
pe clapele de cristal ale nesfârşitului.

duminică, 21 noiembrie 2010

Să nu te mire

Dorinţa taie ca un cuţit,
gândul taie, ca un cuţit, şi el.
Îmi lipseşte vremea când totul muşca
pentru că muşca cu gura ta,
cu aceeaşi gură cu care mă sărutai -
nimic rece, străin şi tăios
între sufletele noastre;
niciun Timp, nicio Vreme,
nici o decizie pripită
de a cumpăra destinului indulgenţe.

Dacă ai să mă arunci
la un coş de gunoi,
ca acelea în care se aruncă
copiii neaşteptaţi,
să nu te mire că am să ridic capul
şi, ca un limax urâcios,
mă voi scurge după tine,
cerşind viaţă-n trupul tău.

vineri, 5 noiembrie 2010

Ridică-te pe vârfuri

Ridică-te puţin pe vârfuri,
cât să-ţi văd ochii
peste marginea mării.

Stai, te rog, aşa,
ca într-o fotografie de perete,
cât să te cuprind
cu nevoia de a te avea;
un infinit, o secundă -
atât să rămâi nemişcată.

Suflă valurile spre plajă, unde
pescăruşii îşi iau în cioc,
ca şi mine, nesaţul;
unde trupurile arse
deja nu mai au loc
în privirea nimănui.

Pune peste dorinţa de ţărm
a marinarilor, farmecul tău
şi ai să-i vezi
cutreierând la nesfârşit
pe mare.
Zâmbeşte velelor
şi ai să vezi mii de vapoare
ieşind din port pe veci
pentru a face vama mântuirii
în ochii tăi.

joi, 28 octombrie 2010

Legendă



Pereţi, pereţi şi nici un colţ,

şi nici un zâmbet după var.

Abia o pulpă-n temelie

şi-o buză frântă, sus, în grindă.

Jertfa-i zidită sfărâmată,

dar zidul e intreg...

Şi stă să cadă o bucată

de inimă, dintr-un ungher.


Nisip, nisip, nimic de-atins;

de mângâiat, şi mai puţin.

Sunt zgâriat de orice fir,

de orice relief în var.

Pulpa se zbate încă-n chin,

ar vrea să iasă, să păşească,

dar talpa-i prinsă în mortar,

şi coapsa sângerează alb,

... iar buza are gust amar.


Beton, beton, totul e gri,

subtil de rece şi murdar:

albastru pervertit în jar

de plâns zadarnic şi de frig.

marți, 21 septembrie 2010

În părul tău

În părul tău se opresc toate dorinţele;
nici infinitul n-a îndrăznit mai sus de creştet.
Şoapte groase se ascund în el şi putrezesc acolo,
lăsând mireasma de etern.

Când aduc buzele spre linul firelor tale,
mă trezeşte şi mă culcă
o senzaţie de neant
cu pat de flori în adâncimea sa,
un rost de a fi acolo unde
nimic nu este încă şi nimeni, decât eu,
nu poate fi.

E o mirare şi o dumirire, un pendul
între focoasele nucleare ale acestor
două creaturi mereu mişcătoare,
proaste de cât se caută şi se găsesc.

Păsări care au văzut mai sus de soare
şi-ar căuta dumnezeul aici,
dacă ar şti ce tăinuieşti
în părul tău.

luni, 22 februarie 2010

Reverenţă

Orice zâmbet,
în faţa plenitudinii tale,
ar muri împietrit;
desăvârşit căci te-a cunoscut
şi a căpătat aşa rostul lui.

Orice culoare
ar trece pe rând
prin toate culorile,
fără orgoliu,
în valuri de emoţie,
de sudoare ce pictează icoane,
în ape limpezi,
pe pietre reci,
dar vii,
bucuroase că ţi-au aflat
talpa dulce, pregetoasă.

joi, 4 februarie 2010

Cum era?

Când mă loveam adânc
de tâmplele tale
cu tâmplele mele ude;
Cu buzele noastre crude,
când ne stropeam cu amor…
Cu tristul nostru gând
al iminentei despărţiri
când ne alintam...
Cum era?
Îţi aminteşti cum era?

Ne întorceam pe-o parte
şi pe alta,
în zvârcoliri superbe,
pentru o dimineaţă
plină de amintiri
plăpânde,
plină de vise-nfundate,
de gândul acela crud
în care ne iubeam năuci.

De camera plină de fum,
de sufletul tău de parfum
pe care îl luam cu mine acasă
şi-l ascundeam
în şerveţele ude
pe care le-aş fi păstrat şi acum,
dacă mi-aş fi dorit amintirea aceea
mai mult decât pe tine…

marți, 2 februarie 2010

Unire istorică

Dacă ai aduce ochii tăi
deasupra lacrimilor mele,
ce frumos ar fi!
Cu aşa împreunare,
am ademeni toţi zeii
de pază la fericirea noastră.
Zâmbetului acesta,
cu taină de răstignire,
toţi s-ar închina.
În semnul acesta crezând,
lumea s-ar întoarce subit
la cele mai negre ere,
cu puterea să le schimbe
în frumuseţi depline.

sâmbătă, 30 ianuarie 2010

Locul în care plâng

Iubito, în locul în care plâng
e prea mult zgomot;
mulţi zbiară şi mă acoperă.
Numai tânguirea mea
adie spre un folos.

Lumea în care plâng
e a jertfelor oarbe,
a lacrimilor de teatru,
a râsului de-a plânselea.

Lumea în care plâng
e condusă de zei
aleşi democratic,
schimbaţi prin scrutinul mediocrităţii
odată la un timp,
un timp nefericit de inutil.

Iubito, plânsul meu te caută,
iar tu ai fi un zeu
perfect pentru lumea asta,
dacă ar fi numai lumea mea.

miercuri, 20 ianuarie 2010

Cod de furtună

Câteva sarcini suprapuse scânteiază.
Incandescent, încă vibrează
arcul tăinuirii noastre.
Particule încărcate s-au strâns
ca nişte lacrimi, în Albastru.
E prea plin, prea copt, prea tare
să mai rabde.
Mirosul tău de ud e încă aici,
ca înaintea unei ploi de vară.
Dar va fi mai mult de atât -
o descărcare
prin paratrăsnete şi canale,
prin cotloane şi galerii înfundate;
pe care le ţineam deschise
numai când noi doi
umpleam norii cu ploi.

luni, 11 ianuarie 2010

Zâmbetul tău e fugit

Ce mult am plâns că n-am găsit,
acolo unde îl lăsasem,
zâmbetul furat de la tine.

În năstruşnicia lui, a părăsit ascunzătoarea
şi a zburdat spre alţi ochi nepricepuţi,
sau nu ştiu unde mi l-a ispitit Destinul.

I-am făcut pat din speranţă şi pernă din dor
cu gândul că o să se întoarcă,
că am să-l regăsesc.

Şi dacă am să-l prind, din întâmplare,
sau am să-l surprind ca pe un copil obraznic,
am să-l pedepsesc aruncându-i priviri adânci, flămânde.
Aşa ştie el să se potolească şi să fie cuminte.

miercuri, 6 ianuarie 2010

Cioburi vii

Am călcat pe cioburi vii,
căci n-a strâns nimeni
mizeria aceea dulce.
Și așa, iubito,
m-am tăiat în talpa
din care îmi sugeai destinul.

Și acum mai şchiopătez îndărătnic,
nervos, pierdut de mine,
stors de negăsirea ta,
ca un mort îndrăgostit de viaţă.

joi, 17 decembrie 2009

Anamneză diafană

Tot ce am trăit împreună
este o imperfecţiune a timpului,
o dilatare amorfă.
O înjurătură a frumosului
care a supărat zeii ce-l stăpâneau.

O dimineaţă în care nu ai timp să-ţi bei cafeaua,
dar să iubeşti ai;
un vis schimbat pe un cec în alb
de valoarea unei frunze de toamnă.

Tot ce am trăit a fost un hotel părăsit –
până să-l umplem noi -
de ceea ce-i era hărăzit.

Tot ce am trăit a fost o ţinere de mână
de la milioane de mile distanţă,
poate din universuri diferite
legate printr-o gaură neagră.

Tot ce am trăit:
o grabă a tuturor simţurilor
acestui pâmânt.
Un miros divin de nimic,
un prilej de a respira în spaţiul cosmic,
unde alţii ar muri, dacă ar încerca.

O muzică cu care m-am trezit într-o dimineaţă,
o fredonam neştiutor
şi mi s-a cântat frumos, abia mult după aceea;
iar acum, acest ta-ra-rim-tim-tam
nu-mi mai dă pace.
Nu-mi mai dă pace!

duminică, 13 decembrie 2009

Necruţătoarea speranţă

În momente ca acestea,
în care te-aş striga,
dar ştiu că nu mă auzi,
este ca şi cum cerul
m-ar pedepsi
cu toate păsările lui gălăgioase.

Şi când ştiu cât de în zadar
este să mai tânjesc la sânul tău verde,
e ca şi cum toate apele ar seca,
iar mie mi-ar fi cumplit de sete.

Dacă mă mai gândesc
cât m-ar bucura
numai să-ţi sărut un deget al piciorului,
înnebunesc. E ca şi cum,
copil fiind, mama m-ar minţi
că mă duce la casa lui Moş Crăciun.

luni, 16 noiembrie 2009

Precum nimic

Nu este talpă atât de mare,
să calce pe amintitri ca pe frunze
şi nici atât de grea, să le strivească
ca pe merele putrede.

Nu suflă vânt atât de iute,
încât să arunce,
ca de pe puntea unui vas în furtună,
gândurile mele în altă parte,
ca să nu te mai ajungă.

Nu sunt ochi în cer
care să fulgere cum fulgeră ai tăi,
să aprindă inimi şi vise,
suflete, şi să le ardă de-a-ntregul.

Nici dimineaţa nu are
pleoape mai fragede ca ale tale,
salivă mai dulce în rouă,
fire de iarbă mai vii decât părul tău.

marți, 10 noiembrie 2009

Asta eşti tu

Imaginarul crunt...
Lupta pe pământ
pentru cele cereşti,
asta esti tu.

Talpă de icoană,
mâna de mamă
ce-mi mângâie lacrimile,
asta eşti tu.

Vis prea visat,
zeu prea-ntrupat
ce-mi umblă prin somn,
asta esti tu.

vineri, 9 octombrie 2009

Folk You 2009


Versuri: Eu şi Ana
Compoziţie muzicală şi interpretare: Ana

sâmbătă, 3 octombrie 2009

Răceală din păcat

Toamna trece rece.
În bobiţe vii, ude şi perlate,
am lăsat păcatul neascuns de frig.

Asudarea noastră e expusă vremii
şi se va preface în motiv de boală.
Vom răci, e sigur, vom avea frisoane,
ne vor curge mucii pe pământul gri.

Şi saliva sfântă ce-o plimbam prin guri
va sfârşi ca flegmă pe ziduri de bloc.
Doar delirul feberei ne va mai trimite
unul către altul, dar de neatins.

Dacă luăm pastile, boala poate trece.
Nu murim din asta, nu e atât de simplu.
Însă neglijenţa sigur va râmâne:
de-a lăsa iubirea sa ne-nbolnăvească.