Ce mult am plâns că n-am găsit,
acolo unde îl lăsasem,
zâmbetul furat de la tine.
În năstruşnicia lui, a părăsit ascunzătoarea
şi a zburdat spre alţi ochi nepricepuţi,
sau nu ştiu unde mi l-a ispitit Destinul.
I-am făcut pat din speranţă şi pernă din dor
cu gândul că o să se întoarcă,
că am să-l regăsesc.
Şi dacă am să-l prind, din întâmplare,
sau am să-l surprind ca pe un copil obraznic,
am să-l pedepsesc aruncându-i priviri adânci, flămânde.
Aşa ştie el să se potolească şi să fie cuminte.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu