erezie

Când rostesc cât eşti de frumoasă
se opreşte Lumea
şi nu ştie de unde începe iar.
Nici eu nu pot ca să exprim,
în cuvinte, forma regulată
a legăturii noastre:
un multilater condamnat
de biserică şi stat.
vreau să ştiu: voi arde pe rug
cu gândul că dorinţa mi-a fost un neant
sau ai fi putut apuca-o de vintre
să o sfarmi între coapse?

oamenii, războiul, Hristos

ce rău că peste oameni a trecut războiul...
a tuflit atâtea câmpuri cu flori
sădite cu grijă în sufletele lor,
cu generații de copii zurlii plămădiți
in vreme de pace, de veselie
sub soare și sub lună.

a făcut din zâmbete grimase,
din opaițe lumânări arse,
bocete din bucuriile strigate 
de copiii ce se jucau
în cobul verii, 
iar apoi vâsleau 
în apa sângerie
a râurilor istoriei
care le aduceau părintii
înapoi acasă, plutind inerți
pe față și pe spate.

ce rău că oamenii au cunsocut războiul,
fecioarele violul, cântăreții bocetele,
poienile au cunoscut minele.
câmpurile s-au hrănit cu sânge,
iar oamenii s-au hrănit din câmpuri...

De nu sunteți cuminți,
vă bat cu apocalipsa!, Spunea...
Hristos a băut si bea
multumit din lacrimile celor 
schingiuiti de războaiele credințelor,
și o față mai voioasă
mai grasă, mai frumoasă
apare pe icoane,
în sâmbătă morților.

dacă avem sau nu

o oarecare ieșire

din spaţiul acesta diluat

o poate sti doar

blestematul destin. noi,

prea amorțiţi cu rutina,

rupem ace de sârmă din gard

căutând, iubind, sângerând.

mi-e frică

mi-e frică de femeile frumoase.

ar putea sa ma târască acasă beat,

să mă bată cu picioarele și să mă scuipe,

să râdă de mine și să mă uite

după ușa mereu deschisă de vânt,

iar eu, nătâng, vânăt și înfometat

să strig: m-am îndrăgostit,

sunt beat, mi-e dor, te iubesc,

dă-mi drumul!