Câteva sarcini suprapuse scânteiază.
Incandescent, încă vibrează
arcul tăinuirii noastre.
Particule încărcate s-au strâns
ca nişte lacrimi, în Albastru.
E prea plin, prea copt, prea tare
să mai rabde.
Mirosul tău de ud e încă aici,
ca înaintea unei ploi de vară.
Dar va fi mai mult de atât -
o descărcare
prin paratrăsnete şi canale,
prin cotloane şi galerii înfundate;
pe care le ţineam deschise
numai când noi doi
umpleam norii cu ploi.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu