Ridică-te puţin pe vârfuri,
cât să-ţi văd ochii
peste marginea mării.
Stai, te rog, aşa,
ca într-o fotografie de perete,
cât să te cuprind
cu nevoia de a te avea;
un infinit, o secundă -
atât să rămâi nemişcată.
Suflă valurile spre plajă, unde
pescăruşii îşi iau în cioc,
ca şi mine, nesaţul;
unde trupurile arse
deja nu mai au loc
în privirea nimănui.
Pune peste dorinţa de ţărm
a marinarilor, farmecul tău
şi ai să-i vezi
cutreierând la nesfârşit
pe mare.
Zâmbeşte velelor
şi ai să vezi mii de vapoare
ieşind din port pe veci
pentru a face vama mântuirii
în ochii tăi.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu