În părul tău se opresc toate dorinţele;
nici infinitul n-a îndrăznit mai sus de creştet.
Şoapte groase se ascund în el şi putrezesc acolo,
lăsând mireasma de etern.
Când aduc buzele spre linul firelor tale,
mă trezeşte şi mă culcă
o senzaţie de neant
cu pat de flori în adâncimea sa,
un rost de a fi acolo unde
nimic nu este încă şi nimeni, decât eu,
nu poate fi.
E o mirare şi o dumirire, un pendul
între focoasele nucleare ale acestor
două creaturi mereu mişcătoare,
proaste de cât se caută şi se găsesc.
Păsări care au văzut mai sus de soare
şi-ar căuta dumnezeul aici,
dacă ar şti ce tăinuieşti
în părul tău.
