Îţi amintesc, iubita mea
că tu spuneai şi nu şi da
şi-n fiecare amănunt
mai presărai câte-un sărut
de despărţire sau de amor
dar NU şi DA erau aşa,
de mare zor
in mintea ta,
zău!
chemai taxiul,
nu venea.
venea, nu coborai
să-l iei.
sunam, nu răspundeai
sau mă sunai
şi imi spuneai
"adio, piei!"
sau "tu nu mă suni,
nu mă mai vrei..."
şiii
de la amor superlativ
pe scara noastră de valori
am coborât câteva scări,
după vreo câteva şicane
ca ale iadului cazane,
până la modul conjunctiv,
iar în concretul absolut
tradus
mesajul tău profund tăcut
suna aşa: ânţ, aha
(şi nu şi da).
