Îţi sărutam doar mâna, când
am simţit cum din tine a căzut
o pană, un fulg, sau un plumb
făcând să-mi confirme, parcă,
menirea divină de a te cuceri.
Cum totul era prea sfânt,
nu îndrăzneam să păstrez
imaginea nudităţii tale pure
dar, undeva, într-o sferă paralelă,
ca într-un vis,
un fel de înger mă încuraja cântând:
„E mai sacră decât un evantai chinezesc
sau decât o lumânare
pe care vrăjitorii mexicani o aprind întru salvarea unui suflet.
Mângâie-i cu buzele pleoapa, sărută-i părul, fură-i ochii.”
Am tresărit şi m-am trezit
într-un loc de lângă tine,
cerşind părul tău, ochii tăi.
Îţi sărutam doar pleoapa
şi am uitat, că pielea ta,
n-o pot simţi cu buzele mele nepricepute
Mă târăsc de mult ce te ador
şi totuşi mă întreb de
te-am văzut vreodată.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu