Locul în care plâng

Iubito, în locul în care plâng

e prea mult zgomot;

mulţi zbiară şi mă acoperă.

Numai tânguirea mea

adie spre un folos.

Lumea în care plâng

e a jertfelor oarbe,

a lacrimilor de teatru,

a râsului de-a plânselea.

Lumea în care plâng

e condusă de zei

aleşi democratic,

schimbaţi prin scrutinul mediocrităţii

odată la un timp,

un timp nefericit de inutil.

Iubito, plânsul meu te caută,

iar tu ai fi un zeu

perfect pentru lumea asta,

dacă ar fi numai lumea mea.

Cod de furtună

Câteva sarcini suprapuse scânteiază.

Incandescent, încă vibrează

arcul tăinuirii noastre.

Particule încărcate s-au strâns

ca nişte lacrimi, în Albastru.

E prea plin, prea copt, prea tare

să mai rabde.

Mirosul tău de ud e încă aici,

ca înaintea unei ploi de vară.

Dar va fi mai mult de atât -

o descărcare

prin paratrăsnete şi canale,

prin cotloane şi galerii înfundate;

pe care le ţineam deschise

numai când noi doi

umpleam norii cu ploi.

Zâmbetul tău e fugit

Ce mult am plâns că n-am găsit,

acolo unde îl lăsasem,

zâmbetul furat de la tine.

În năstruşnicia lui, a părăsit ascunzătoarea

şi a zburdat spre alţi ochi nepricepuţi,

sau nu ştiu unde mi l-a ispitit Destinul.

I-am făcut pat din speranţă şi pernă din dor

cu gândul că o să se întoarcă,

că am să-l regăsesc.

Şi dacă am să-l prind, din întâmplare,

sau am să-l surprind ca pe un copil obraznic,

am să-l pedepsesc aruncându-i priviri adânci, flămânde.

Aşa ştie el să se potolească şi să fie cuminte.

Cioburi vii

Am călcat pe cioburi vii,

căci n-a strâns nimeni

mizeria aceea dulce.

Și așa, iubito,

m-am tăiat în talpa

din care îmi sugeai destinul.

Și acum mai şchiopătez îndărătnic,

nervos, pierdut de mine,

stors de negăsirea ta,

ca un mort îndrăgostit de viaţă.